Curiozitati din lumea muschilor si a lichenilor
>>> Vremea ingheturilor
polare cu flora ei caracteristica isi prelungeste amintirea in cele peste
440 de mlastini de turba stapane pe aproape 8 000 ha din teritoriul tarii
noastra.
Aceste mlastini sunt insule de vegetatie formate dintr-o stransa impletitura
de rogozuri si muschi, din care cel mai characteristic este Sphagnum, asa-numitul
muschi de turba. In mlastinile din tara noastra traiesc aproximativ 30 de
specii: Sphagnum cymbifolium(-- fig.1 --),
|
- fig.1 - |
Sphagnum acutifolium, Sphagnum palustre(-- fig.2 --)
|
- fig.2 - |
s.a. Ele au fost studiate de marele nostru biolog
Emil Pop. Muschiul de turba formeaza, prin carbonificarea partii inferioare
de sub nivelul apei, turba folosita drept combustibil, ingrasamant in agricultura
etc.
In nordul tarii, la 17 km de localitatea balneara Vatra Dornei, la Poiana
Stampei, a fost identificat muschiul Sphagnum wulfianum, un elict glaciar
caracteristic, aflat aici in cel mai sudic punct de pe glob.
Turba, generata de-a lungul mileniilor de catre vegetatia tinoavelor dominata
de speciile de Sphagnum, are multiple intrebuintari, atat ca ingrasamant organic,
combustibil si sursa importanta in gudroane si fenoli, cat si ca material
prim pentru preperarea namolului terapeutic.
Mlastina de truba prezinta insa si un deosebit interes stiintific in reconstituirea,
pe baza analizelor de polen si de spori depozitati in aceasta biocenoza, succesiunii
florei si vegetatiei unei anumite regiuni, fapt demonstrat de Academia Emil
Pop, intemeietorul scolii romanesti de palinologie.
• Vestitul muschi luminos(-- fig.3 --)
|
- fig.3 - |
din pesterile de la Fichtelgebirge (Bavaria),
Schistostega osmundacea, descoperit in cateva locuri si in tara noastra (tinovul
de la Poiana Stampei, din Muntii Vrancei ) este si mai interesant. Protonema,
firisorul subtire iesit din spor, mai durabil ca la alte neamuri de muschi
isi semnaleaza prezenta de la distanta. Nu roua creeaza iluzia nestematelor,
ci propriile ei celule, a caror membrana, ingrosata, concentreaza lumina cat
de slaba si o reflecta asupra graunciorilor de clorofila, care, la randul
lor, o rasfrang in jur, asemenea sclipilor unui colier de smaralde.
• Pana nu demult unica sursa de coloranti folositi de oameni erau cei
naturali, din randul carora o categorie importanta o reprezenta colorantii
de origine vegetala, care se foloseau inca din vechime la vopsirea tesaturilor.
Violetul vegetal (orseille) se extragea din radacina boraginaceei japoneze
Shikona (violet de Tokyo), care contine shikonina, din licheni, sub actiunea
amoniacului, sau din radacinele unei rude, care creste si pe la noi, margelusa
(Alkanna tinctoria) din care se extrage alcanina si care, in stare pura, are
aspect rosu-brun cu luciu aramiu.
Negrul vegetal folosit la matasuri se obtinea prin adaosul de tanin si oxizi
de fier la colorantii albastrii (lemnul albastru), iar pentru vopsirea lanii
si a bumbacului colorantul preferat era acidul teleforic, aflat in unele specii
de licheni si ciuperci. <<<
Tudor Opris
“Din tainele lumii vii”
Ioan Hodisan
Ioan Pop
“ Botanica sistematica”